“I love you better than him.” spun englezii. Sa ne concentram  putin pe cuvantul “better”. Caci el presupune o evaluare calitativa. Noi zicem, laolalta cu alti latini, “eu te iubesc mai mult”. Ceea ce inseamna ca aprecierea e cantitativa.

Ce inseamna a iubi mai bine si ce inseamna a iubi mai mult? Pe ce punem accent : pe calitate sau pe cantitate?

A iubi mai bine inseamna a iubi lucid. A iubi sanatos, a sti ce iubesti, a vedea limpede. A face bine, a-l hrani pe celalalt, a-l sprijini, a-l ajuta sa creasca. E iubirea in zona ei de lumina, cea care ne toarna apa la radacini si ne umple de fructe mari, rosii, sanatoasa. E latura ei fara lanturi grele care rod pielea si lasa rani urate, de nearatat altora.

A iubi mai mult nu inseamna neaparat ca e si “bine”. A iubi mai mult se scalda adeseori in zona de umbra, de obsesie. Avem impresia ca nutrim ceva, ca impreuna construim, dar nu avem curajul sa lasam lumina zilei sa intre acolo. E adevarat, simtim cu degetele si simturile o vegetatie complexa, cu frunze uriase si radacini contorsionate, dar nu ne vine sa o aratam si altora, o dosim in nopti lungite spre ziua si avem mereu nevoie de narcotice de tot felul ca sa o luam de la capat.

Iubirea “bine” e cea care se sustine singura. Nu are nevoie de carje, de scaune cu rotile si de internari la dezintoxicare. Se tine bine pe picioarele ei si isi arata chipul razator. Aerul in jur e plin de pasari si de cantece.

Iubirea “multa” nu e neaparat asa. Ea intra in competitii absurde si e schilodita mai mereu. Nu scapa cu fata curata din mai nimic. Se impleteste atat de des cu ura, cu respingerea si cu mila incat devine de neseparat de ele, surori bune intru aceeasi mistificare. Bineinteles ca asta nu inseamna ca lipsesc bunele intentii. Din contra. Fiecare ii doreste tot binele celuilalt. Dar le e doar organic imposibil sa contribuie la el. Hotarari sunt luate in fiecare zi si, pana seara, intreg esafodajul se prabuseste intr-un morman de frustrare si de neputinta.

Stiu ca am crescut cu gandul ca, daca iubesti, binele vine si curge pentru celalalt in valuri de nestavilit. Nu-i asa. Oamenii care se iubesc doar “mult”, nu si “bine”, se transforma in heroina pentru celalalt. Binele dureaza doar cat tine extazul, betia si lipsa ratiunii. Restul e doar vanatoare stearpa de naluci, intins de capcane pentru pretexte si gravarea unor scopuri marete. Si sevraje cand se incearca o separare. Sevraje cu pusee de fugit in bratele altora, de agatat de povesti care nu le apartin celor doi, de inlocuire a heroinei cu metadona. O valvataie mare, sustinuta artificial si nesincer. Dar iubire e, slava cerului, e. E multa si proasta.

Va mira? Va mira ca exista o asa alaturare? Cred ca e cel mai des intalnit soi. Nu vorbim mereu limba celuilalt. Nu avem mereu instrumentele potrivite. Si atunci apelam la limbajul semnelor. Numai ca…helas!  multe scapa pe drum intre timp si acolo raman. Ite nedezlegate, fire nedescurcate care se intind pe kilometri si kilometri si niciunul nu are degetele indeajuns de agile incat sa le desfaca. Dar de iubit, ne iubim. MULT!

La umbra iubirii celei “multe” nu creste nimic. E umbra nucului, loc bantuit de iele. Nu zic ca nu e seducatoare iubirea cea multa. Are chipul sulemenit, lenjerii de matase si se intampla sa aiba mese intinse cu bucate zemoase si moi, numai bune sa te infrupti. Dar si indigestia de a doua zi este la fel de sigura. Problema cea mai mare e impresia ca nu poti trai fara dureri si crampe, uitand ca umbli cu buzunarele doldora de analgezice. Si ca ramai cu chipul schimonosit mereu.

Tu cum iubesti? mult sau bine?