My heart is like an open highway

M-am saturat!!!

Pur si simplu m-am saturat de toti acei oameni care vin si pleaca si iar vin si iar pleca. Cei care te cauta si iti sar in brate atunci cand au nevoie. Cei care iti ineaca sufletul in lacrimile lor, te incarca cu suferintele si necazurile lor. Si dupa ce se descarca, se linistesc, iti intorc spatele si pleaca. Ca si cum tu nici nu ai existat vreodata…

Te simti gol, pustiu si mai intunecat ca o noapte fara Luna. 

Cand tristetea ii impovareaza iar, brusc isi aduc aminte de tine. Si te cauta, iti sar in brate… Si accepti, desi te simti folosit. Asculti plansetul unui om care nici nu te aude. Stergi lacrimile unui om care nici nu le vede pe ale tale. Iei asupra ta durerile unui om caruia pur si simplu nu ii pasa de tine.

Ar trebui sa fii fericit, pentru ca ai ajutat. Dar lacrimile nu-ti sunt de fericire ci de tristete…

Esti eroul meu, MAMA!

Multa vreme am regretat ca nu am semnat eu gandurile lui Blaga: „De ce m-ai adus in lumina, mama?/ De ce m-ai adus?”. Eram o copila si nu realizam ce privilegiu au cei aflati in viata, aveam momente cand mi-era lene sa traiesc.

Mai tarziu, mi-au venit la ureche cuvintele lui Sabin Balasa:” Cei lenesi sunt batrani de la nastere!”. Mi s-au deschis pe loc ochii si am vazut-o pe mama pe campul de lupta al vietii, luandu-ma in spate si zbatandu-se ca o leoaica pentru ca noi sa supravietuim.

Trasneau sageti otravite din toate partile, uneori din grupul „prietenilor”, alteori din tabara inamica sau chiar din interiorul familiei , dar mama, erou brav, se afla la datorie! Deseori cadea, o durea ingrozitor si avea pieptul plin de sange, dar plangea pe furis, sa nu ma intristeze.
– Vin si eu sa te ajut, mama! ii spuneam cu glas de copil.
– Tu trebuie sa stai inca la adapost, in spatele meu, copila! Acum invata sa lupti, privind la mine!
– Putem fugi undeva, departe, mama! Vom scapa de toata nebunia si de toate nedreptatile, ii propuneam, avand cuvintele inmuiate in mila si duiosie.
– Sa nu aud vreodata ca ai de gand sa dezertezi!

La timpul potrivit, mi-a pus sabia in mana, scutul si am iesit alaturi. O vreme, cand dusmanii ma amenintau, mama, razboinica de temut isi arata coltii. Intr-o zi a spus:
– Mi-as dori sa te apar toata viata, dar esti om in toata firea si trebuie sa iti porti singura de grija! Nu te voi abandona, daca te vei rani, voi fi acolo, sa-ti pansez ranile!

Razboaiele mele, ca ale fiecarui om sunt marete, rusinoase sau degradante de-a binelea, dar mama e la capataiul meu, de cate ori primesc vreo rana, spunandu-mi dupa caz:
– Pentru mizeria asta trebuia sa lupti? Imi pare rau ca suferi teribil, dat te-ai angajat prosteste in lupta! Lasa-ma sa iti vad rana si nu mai plange, nu vezi cum se holbeaza la noi, netrebnicii care te-au ranit!
– Azi ai castigat o lupta mareata! Esti epuizata, dar trebuie sa iti revii! Ai de pastrat terenul cucerit prin sacrificiul de astazi!

Esti eroul meu brav, mama si iti multumesc ca mi-ai dat sansa de a evolua pe campul de lupta al vietii! Dar acum e randul meu sa te apar!

If it doesn’t hurt then it isn’t love?

Odată cu primele zile petrecute la grădiniţă, deci pe la vârstă de aproximativ 4-5 ani     ( in cazul meu de la 3 ani ) suntem învăţate că atunci când un băiat ne place el se va comportă fix ca şi când de fapt ne uraste. Ne chinuie, ne trage de păr, ne mai da un şut în fund când are ocazia, ne vorbeşte urât sau râde de noi.

Culmea, picăm în plasă şi deşi visam la perfectul Făt Frumos încă de pe la 3 ani, micul imbecil care se comportă cu noi ca pe front, ne flatează şi ne încânta. 15-25 de ani mai târziu, pentru multe dintre noi relaţiile cu bărbaţii au cam aceleaşi date ale problemei: ei ne cam chinuie şi noi suportăm cu stoicism…în numele iubirii.

Că suntem proiectate genetic să suferim şi să jelim mai mult decât bărbaţii, că ne e frică de singurătate (statisticile demografice arată că suntem ceva mai multe pe această planetă) şi e greu să găseşti un bărbat alături de care să te simţi împlinită se ştie ( ăia buni ori sunt luaţi ori sunt gay). Sunt convinsă că tare ne mai place să ne complacem în situaţii şi în relaţii în care fericirea se da cu porţia şi se plăteşte cam scump.

 

Până la urmă majoritatea dintre noi preferăm băieţii răi, nicidecum pămpălăii, iar relaţiile fără niciun norişor pe cer (incertitudini, aşteptări, frământări sau certuri) parcă nu au farmec, aşa că efectele negative nu ar trebui să ne surprindă… însă totuşi când prea multă suferinţa deja nu mai e iubire ci e un chin la care te supui voit? Când e cazul să spui stop şi să renunţi la el, pentru a te iubi mai mult pe tine?
În cazul bărbaţilor, muuult mai cerebrali , cel puţin din punctul meu de vedere , lucurile sunt simple. Ei au o limită de suportabilitate pe care nu o ating niciodată. E suficient să greşeşti în faţa lor de câteva ori, sau să aibă impresia că ai greşit, pentru ca ei să identifice problema apoi să refuze să îşi mai bată capul cu ea (problema) sau cu tine.
În cazul nostru însă, lucurile se complică. În primul rând, facem prostia fatală să spunem şi să credem că în dragoste nu există orgolii. Apoi, limită suportabilităţii, pentru noi, parcă nu s-a inventat. După ce se umple paharul, poate să dea pe afară mult şi bine, pentru că întotdeauna găsim o explicaţie sau o motivaţie care ne determină să continuăm într-o poveste nu tocmai fericită.
Adevarul e că de multe ori ne place să ne minţim singure şi să ne complacem în situaţii pe care dacă le-am vedea sau auzi la alţii cu siguranţă am avea ceva de obiectat.
Suntem femei frumoase, deştepte, independente financiar, cu educaţie şi carieră, dar acceptăm violenţa fizică sau verbală, acceptăm indiferenţa, minciuna sau egoismul, inchidem ochii atunci când suntem înşelate şi tolerăm situaţii de tipul triunghiului amoros… doar pentru că ne e frică de singurătate şi doar pentru că existe şi momente în care poţi spune, „ uite măi, mă iubeşte! “?

Compromisul in iubire

Sunt oameni care vorbesc despre arta compromisului. Ca si cum ar fi un mare mestesug aici si o fina maiestrie. Ca si cum ar fi dificil de facut un compromis, ca si cum ar fi o munca migaloasa, plina de riscuri.  Compromisurile sunt al dracu de usor de facut. Aluneci in ele usor, pe nesimtite. Nimic nu te zgaltaie, esti ca mereu atipit. E confortabil, e la caldurica, nici nu-ti dai seama cand ti-ai pus manusile de pasla total hidoase, dar protectoare ale compromisului. Asa ca nu! compromisul NU presupune nicio arta...

Iar cel din amor nu face nicio exceptie. S-o recunoastem. Uneori nu putem avea iubirile alea MARI. Alea care ne dau foc intestinelor si le recreeaza a doua zi, pentru a le incendia din nou, spre seara. Nu putem pune mana pe carnea lor, nici macar nu miscam un deget, constienti fiind de imposibilitate, de necuviinta. Si stam cuminti, potoliti. Ne mai strapunge un fior, ne mai curenteaza o emotie, ne mai zdruncina o amintire sau un gand formulat in parti infinitezimale. Dar asta e tot.

In restul timpului insa, cand nu suntem in arsita si nici in zapezile polare, trebuie sa ne aflam totusi undeva. Sa avem, ca vulpile, un culcus. In care sa ne inghesuim cu cineva. In care sa facem cartofi prajiti si sa ne cumparam dvd-uri. Sa ne uitam la filme. Sa facem dragoste si uneori chiar si copii. Toate acestea le facem cu iubirea cea mica. Iubirea aflata la indemana, la capul patului, la masa de pranz, intr-o lista de messenger sau pe un cont de facebook.

Din cand in cand, iesim din viziuna noastra si aruncam o privire cu coada ochiului catre iubirea cea mare. Iubirea cea mare nu traieste in imediata noastra apropiere intrucat ne-ar spulbera, ne-ar mistui. Intre noi si ea, punem iubirea cea mica si multe alte materiale ignifuge, ridicam ziduri inalte din caramizile hobby-urilor si ale amicitiilor. In noptile cu luna plina, cand iubirea cea mica doarme, zgariem cu unghiile zidul cel ignifug. Facem mici crapaturi si verificam starea iubirii celei mari. E tot acolo, toata rosie si palpitand ca o vrabie ranita in mana vanatorului. Rupem coaja de deasupra, punem o melodie si iata, sangeram usor. Cand iubirea cea mica mai are putin si se trezeste, pansam la loc, umplem fisurile si  intrebam daca punem de-o cafea.

Nu va imaginati ca asta se intampla cu mari suferinte. Ne-am invatat, ne-am obisnuit, compromisul e pentru noi ca dansul ala numit in mod misterios “brasoveanca” de la nunti: e nesfarsit si nu trebuie sa fii un mare dansator ca sa-l practici. E chiar accesibil tuturor.

Iubirea cea mica e ca toata lumea: cand dulce, cand amara. Uneori ne cuprinde in brate  si ne leagana atunci cand avem cosmaruri, soptindu-ne “ssst, iubirea mea, sunt aici, totul e bine”. Alteori, ne pune coarne. Exista zile cand ne lasa mici cadouri pe perna si  seri cand ne plange in brate. Exista dimineti cand ne lipeste de un perete si face dragoste cu noi icnind usor si uitand cate un suspin pe umarul nostru.. Poate si iubirea cea mica are propriul ei tratat rusinos, propriul ei armistitiu semnat in vreo tara de mana a treia de care noi nu stim. Si nici nu vrem sa stim caci e clar de ce ne aflam amandoi aici, pe acest pat, in aceste cearsafuri, in acest cocon, in aceasta pasla, care amortizeaza tot, nu-i asa? Dar totul e bine, totul e cum ar trebui, mecanismele functioneaza.

Cu o jumatate de inima speram sa creasca niste buruieni pe zidul ridicat de mana noastra. Sa nu-l mai vedem acolo, sa nu ne mai zgarie pielea noaptea si sa nu ne mai infiga maracini minusculi in palme. Sa uitam de el. Cu cealalta jumatate, plecam in fiecare noapte si mai lipim o caramida, dam o consistenta mai solida mortarului care il leaga.

Si daca ar fi sa mai clacam cateodata si sa atingem, cu un varf de buze, sau doar sa ni se para ca am atins, iubirea cea mare, si daca ar fi sa ne agatam de coada unei comete, tot ne vom intoarce acasa. Si atunci vom vedea, iarasi, si vom primi confirmarea in sinea noastra, cu o jumatate de lacrima si o jumatate de zambet, cat de bine e sa ai si o iubire mai mica dar atat de reala . Totul e bine. Viata merge mai departe….

Barbatul Toxic

Tu esti acolo pentru el. Intotdeauna. Parca dintotdeauna. Nascocindu-i scuze, cautandu-ti vini, incercand sa te schimbi, minimalizandu-ti identitatea, devenind femeia pe care si-o doreste alaturi, urandu-l pret de o secunda, parandu-ti rau si iubindu-l de doua ori mai mult in urmatoarea, facandu-te ca nu auzi reprosurile, ca nu vezi ca de fapt nu sunteti compatibili, ca iubirea voastra se poate numi de fapt obsesie, o relatie care merge pe o sfoara de care doar tu mai tragi cu dintii.

A trantit usa din nou. Din nou ti-a tresarit inima. Are prostul obicei, in fata caruia tot inchizi ochii, de a te face sa te simti mizerabil. Nici tu nu stii cum, nici el nu pare sa isi dea seama…. Dar maine o sa vina spasit, cu flori in mana, cu ochii tulburi si tristi, incercand sa-ti obtina iertarea. Iar tu i-o acorzi atat de usor… Cum ai putea sa fii suparata, macar o clipa, pe el – barbatul vietii tale, cel care ti-a deschis pentru prima oara cu adevarat drumul iubirii? Ai lacrimi in ochi. Iti dai seama in momentul in care s-au prelins pana aproape de coltul buzelor. Au un gust amar, aproape gustul pe care il are suferinta din iubire.

Te indrepti catre oglinda. Erau vremuri in care oglinda prezenta un chip radiant, cu ochi care sclipeau de entuziasmul si caldura pe care ti-o da fericire. Sunt cam umflati si adancituri prelungi si vinetii le estompeaza din frumusete. Nu-i nimic, putin corector anticearcan, un iluminator de ten si urmele suferintei si ale iubirii or sa dispara intr-o ora, cand trebuie sa te aduni si sa te indrepti catre serviciu. Nu ti-a invinetit ochiul, nu ai pe trup urme ale iubirii sau ale geloziei, plagile tale nu supureaza in vederea tuturor…

Barbatii au curajul de a fugi de iubirile nebune, nesanatoase, femeile sunt lase si le imbratiseaza cu tot sufletul. Este un infern sa traiesti alaturi de un barbat toxic si sa nu ai curajul sa admiti ca de fapt te face nefericita. Sa te trezesti in fiecare dimineata gandindu-te ca poate azi o sa fie mai bine, ca poate maine o sa fii la fel de fericita cum erai la inceput, ca poate poimaine o sa-si aduca aminte sa-si faca timp si pentru rugamintile tale. Cum incepe insa raul frumos? Dansul distrugerii incepe in doi. Raul incepe cu binele, inca din momentul in care i-ai permis sa se infiltreze in viata ta. Barbatul toxic parea barbatul potrivit pentru tine. Odata il numeai barbatul vietii tale…

Parea o personalitate putin dificila si inabordabila, insa intotdeauna te-au atras relatiile care nu ti se ofereau pe tava. Provocarile s-au nascut ca sa fie trecute de o femeie puternica asa cum esti  tu. Doamne, si cat de mult iti placeau gropitele din obrajii lui… Si cum te facea sa razi, in hohote, cu gura pana la urechi, din orice nimic, facand zilele tale mai vesele, mai colorate, spulberand in patru zari monotonia zilelor care semanau prea mult unele cu altele. Si cum reusea sa te faca sa crezi ca intr-o buna zi toate visurile tale or sa devina realitate. Si cand iti spunea ca esti frumoasa, ca nu ar schimba nici un fir de par la tine si ca te iubeste asa cum esti… chiar il credeai. Ochii lui deveneau cea mai puternica confirmare. Niciodata nu minteau. Adormeai in bratele celui cu care faceai dragoste si te trezeai tot in stramtoarea lor, gandindu-te ca poate ai facut totusi ceva bun intr-o viata anterioara daca iti este dat sa traiesti o asemenea fericire.

Dar peste noapte, nu stii cum, nu iti aduci aminte cand, poate din vina lui, dar cu siguranta mai mult a ta, te-ai trezit nefericita. Unele din glumele lui te vizeaza si pe tine. Trupul tau frumos a capatat peste noapte cativa colacei pe abdomen si celulita pe coapse. L-ai iertat prima data cand te-a numit grasa, desi stia ca pentru tine este un subiect fragil, ca te lupti cu dietele de slabire de ani de zile… Nu e prima data cand rade de ispravile tale cot la cot cu amicii sai de bere. Felul tau de a te imbraca pe care il gasea sexy si irezistibil il gaseste demodat si aiuristic. In pauzele de serviciu, incep noile sedinte de shopping. Era timpul pentru o reinventare. Garderoba este plina ochi de haine despre care el considera ca iti vin bine.

Cand ti-a reprosat pentru a treia oara ca petreci prea mult timp alaturi de prieteni si prea putin cu el, ai inceput sa treci prietenia pe planuri secundare. Peste toti si toate, iubirea este prioritatea vietii tale. Din toata puterea si siguranta de sine s-a ales praful. Te simti puternica doar cand ai sprijinul lui. Si dorintele tale nu mai conteaza, conteaza exclusiv ce isi doreste el. O singura data te-a batut gandul de a intrerupe jocul, dar la urma urmei, el este ratiunea ta de a fi. Daca proiectezi putin gandul in realitate te bufneste plansul… Iti concepi viata de una singura? Cum o sa mergi mai departe fara el?… Dintr-o data, traiul zilnic alaturi de el devine suportabil.

Tu esti in permanenta disponibila, dar el nu are niciodata timp sa te asculte. Are probleme in familie, serviciul e o sursa continua de stres, etc.Si timpul petrecut in preajma lui este uneori supliciu si durere, frustrari si nervi intinsi la maxim. Dar in numele clipelor scurte in care obisnuia -inca obisnuieste sa te faca fericita-, stergi totul cu buretele. Preferi uitarea si durerea muta in locul rupturii. Pana cand o sa faci asta? Relatia ta este obosita si respira sacadat, din ce in ce mai greu, la fel ca tine… De multe ori ai impresia ca iti dai viata odata cu ea. Si pana cand ai de gand sa o resuscitezi doar tu?

Vampirismul Emotional

Unii oameni nu se satura de sange. Altii nu se satura sa sufere…

Un zambet atrage un alt zambet. O vorba buna da nastere unei alte vorbe bune. Un gand pozitiv genereaza alte ganduri pozitive. Gandurile pozitive ne determina sa fim mai buni, mai veseli, mai plini de viata, mai umani. Sentimentele pozitive atrag sentimentele pozitive la randul lor. Legea atractiei functioneaza de minune si in relatiile interumane. Fondul emotional trebuie sustinut, hranit intr-un mod sanatos, incurajat sa traiasca si sa se dezvolte

Suntem tentati sa gravitam in jurul persoanelor pozitive, calde, care ne incarca cu energie pozitiva si caldura. De ce? Avem nevoie de energie pozitiva si de optimism ca de aer. Avem nevoie de ele pentru a ne mentine pe linia de supravietuire din punct de vedere emotional. Dar nu totul se deruleaza intotdeauna conform scenariului binelui. Nu suntem inconjurati doar de oameni frumosi, luminosi si senini, oameni care ar face tot ce le sta in putere ca sa te faca sa te simti fericita si bine dispusa.In peisaj apar vampirii emotionali, personaje intunecate si la fel de reale ca si primele…. Imposibil sa nu fi avut de-a face in toata viata ta cu un vampir emotional. Il poti regasi chiar in cadrul familiei, printre cei dragi, printre prieteni, printre colegii de birou, printre sefii care ti-au facut zile fripte. Este periculos, toxic si incarcat din cap pana in picioare cu energie negativa.

Ai intalnit in preajma ta un tip vesnic deprimat pentru care viata pare o corvoada si o batalie zilnica cu sinele. Ai intalnit un individ care joaca mereu rolul neajutoratului sau se autovictimizeaza pentru a obtine ceea ce vrea de la tine. Ai intalnit un sef pentru care indiferent de ceea ce ai face nu vei fi niciodata suficient de bun. Ai intalnit cu siguranta o persoana setata pe criticat si pe evidentierea partilor negative a unei persoane, un partener pe care nu te poti baza niciodata, o ruda vesnic in cautatea locului de munca ideal, un coleg certaret si agresiv, un parinte suprasolicitant si manipulativ, etc. Ce s-a ales de energia ta pozitiva in preajma acestei persoane toxice? Ai lasat-o sa-ti distruga buna ta dispozitie emotionala? Ai venit la locul de munca bine-dispus si fericit si in urma interactiunii cu acea persoana te-ai intors seara deprimat, iritat, lipsit de vlaga si de energie? I-ai permis sa te atace si sa-ti fure din energie. Trebuie sa inveti sa te protejezi impotriva acestor tipuri de atacuri emotionale!

Vampirii emotionali nu sunt doar enervanti si obositori,ci pot fi incredibil de atragatori. Au mereu un ceva in plus fata de ceilalti oameni, ceva care te atrage ca un magnet in jurul lor. Au harul de a-ti intra pe sub piele si de a te stoarce de energia pozitiva. Te atrag poate tocmai din cauza ca sunt ALTFEL decat ceilalti. SUNT mai seducatori, mai fermecatori, mai siguri pe ei, mai deosebiti, mai speciali, mai talentati. Asta pana cand ajungi sa-i cunosti cu adevarat… Pe buna dreptate, un alt psiholog american Brett Blumenthal ii numea “mancatori de viata”. Obisnuiesc sa traiasca pe masura ce iti consuma tie viata.

Pe masura ce energia ta pozitiva scade si devii iritat, stresat, furios, ba chiar le imprumuti din deprimarea si starea lor negativa, energia si tonusul lor cresc. Pe masura ce reusesc sa scoata la iveala aspectele negative ale personalitatii tale, ei devin mai puternici si mai increzatori in ei insisi. Este dificil, daca nu aproape imposibil, sa-i contaminezi tu cu energia pozitiva. In schimb, energia lor negativa este atat de puternica incat te pot transforma intr-o persoana care sa le semene ca structura si personalitate. Aflat prea mult in preajma unui vampir emotional, un optimist poate deveni pesimist, o persoana joviala.. una deprimata si posomorata. Nu este greu deloc sa faca acest lucru.

Pentru a te ademeni, se pot transforma cu usurinta in ceea ce vrei tu sa vezi de la ei. Chiar daca vor sa demonstreze contrariul, stiu bine ceea ce vor. Isi joaca rolul atat de bine incat ajunga sa creada ca sunt personajul pe care il interpreteaza. Poate ca nu au o structura strict negativista, insa sunt imaturi si de multe ori ajung sa creada ca nevoile lor sunt deasupra nevoilor tuturor celorlalti. Se considera niste defavorizati ai soartei si victime ale neprevazutului care parvine prin ceilalti din jur. SUNT PERICULOSI! Dorind sa-si implineasca propriile nevoi egoiste ajung sa se foloseasca sau sa le treaca cu vederea pe ale tale. Vampirii emotionali provoaca reactii puternice si imediate, atat de natura pozitiva cat si de natura negativa. La nivel fizic, corpul poate emite anumite semnale precum dureri de cap, senzatia de disconfort sau iritare atunci cand te afli in prezenta unor astfel de oameni dificili. Reactiile psihice nu apar neaparat imediat, insa vor fi si ele evidente pe masura ce vei petrece mai mult timp in preajma acestor oameni.

Atunci cand oamenii ajung sa se innebuneasca singuri, putem vorbi de o psihoza. Atunci cand ajung sa innebuneasca alti oameni avem de-a face cu tulburari de personalitate.

In opinia psihologului Albert J. Bernstein, exista 5 tipuri de vampiri emotionali ale caror caracteristici corespund anumitor tulburari de personalitate: vampirii antisociali, vampirii histrionici, vampirii narcisisti, vampirii cu un comportament obsesiv-compulsiv, vampirii paranoici.

Vampirii antisociali – nu sunt cei urasc sau evita societatea oamenilor, ci sunt cei care urasc plictiseala si ignora regulile sociale. Sociabili si iubind petrecerile inedite sunt dependenti de senzatii tari si periculoase (precum cele procurate de droguri, pariuri, sex, sporturi extreme) care le pun sangele si adrenalina in miscare. Ex de astfel de vampiri: rebelii fara o cauza precisa, teroristii – cei care detin iluzia grandorii si au inteles gresit conceptul de putere.

Vampirii histrionici – sunt acele persoane care traiesc pentru a primi atentie si aprobare din partea celorlalti, avand in sange pasiunea pentru drama si pentru toate efectele negative pe care le implica aceasta. Cu acesti vampiri dramatici in preajma, totul pare un spectacol. “Rareori insa, ceea ce vezi este si ceea ce o sa primesti de la ei’, spune Bernstein. Acesti vampiri emotionali si-au construit un sistem melodramatic in jurul lor in care rolul principal le apartine. Pot fi actori falsi si seducatori puternici sau pot dezvolta un comportament pasiv-agresiv. Pentru a-si ascunde propriile defecte, incearca sa le faca pe plac celor din jur. Ca exemple de vampiri histrionici, psihologul enumera fanaticii religiosi, hartuitorii sexuali, etc.

Vampirii narcisisti – se refera la acea categorie de persoane care se proiecteaza pe ele insele in centrul universului celorlalti. Vampirii narcisisti au o parere foarte buna despre ei si se cred superiori celorlalti din toate punctele de vedere. Sunt egoisti, cu un ego imens – comparabil cu o gaura neagra ce absoarbe tot in jurul ei. Nu pot empatiza cu ceilalti si uneori pare ca le lipseste constiinta. Multi au calitati excelente pentru a deveni lideri, insa isi urmaresc propriul interes.

Vampirii cu un comportament obsesiv-compulsiv – “Acesti vampiri sunt prea buni ca sa fie buni cu adevarat”, spune Bernstein. Sunt obsedati de adevarul lumii, insa uneori percep acest adevar in mod eronat. Sunt cei care preiau pe umerii lor cele mai ingrate responsabilitati si sarcini, insa sunt obsedati de ideea de siguranta si de control, manifestand o atentie excesiva si bolnavicioasa fata de detalii. Sunt perfectionisti, perceptivi si puristi. Nu isi doresc sa te raneasca si nu te ranesc din rautate sau intentionat, insa ar face orice pentru a-si apara lumile mici pe care si le construiesc. Simt nevoia obsesiva de a detine controlul asupra oamenilor si a situatiilor. Pot fi extrem de seducatori, insa ii vei recunoaste dupa felul suspicios si banuitor de a fi care te aduce rapid la extenuare. Pot fi parteneri gelosi, teoreticieni ai conspiratiei, etc.

Vampirii paranoici – sunt acele persoane care percep lumea ca pe un “loc al conspiratiei”. Vampirii paranoici vad lucruri pe care ceilalti nu le pot vedea. Exista insa aceste lucruri cu adevarat?. Acesti vampiri paranoici au misiunea de a se asigura ca noi, ceilalti, nu o luam pe un drum gresit.“Vesnic in cautarea adevarurilor insesizabile, ii putem numi pe buna dreptate politistii lumii vampirilor. Acesti vampiri paranoici sunt moralisti. pot avea o gandire profunda, vizionara, dar te pot stoarce cu usurinta de toata energia ta pozitiva. ”. “Te vei simti in siguranta in lumea lor sigura pana cand devii la randul tau un suspect”

Si acum…uita-te in jur si repereaza-i…..