Eram in parc in weekend si cum ma asezasem pe o banca in cautarea unui moment de liniste, o fetita pe o bicicleta – nu avea mai mult de 6 ani – a trecut pe langa mine plangand cu sughituri. La cativa metri in spate, tatal o admonesta cu cuvinte pe care nu le pot reproduce aici, asta dupa ce ii aplicase si o corectie corporala. Motivul: fetita nu tinea ghidonul drept, iar parintele nu se dovedea numai total lipsit de talente pedagogice, ci, mai grav: ii lipsea chiar bunul simt. Era violent in exprimare, strident in aspect si pe cale sa transforme ceea ce ar trebui sa insemne o experienta placuta – mersul cu bicicleta – intr-una oribila, traumatizanta. 
Cinci minute mai incolo, o mamica aproape isterica isi zgaltaia fiul din umar pentru ca se murdarise pe pantaloni. Probabil ea nu vazuse reclama aceea la detergent, cu “murdarirea este buna”, iar pentru o mama curatenia si starea impecabila a vesmintelor sunt ceva absolut sacrosanct.
Vad multi parinti care se poarta oribil cu copiii lor. Parinti care fac copii pentru ca le suna ceasul biologic, iar copiii, cand apar, se transforma in niste instrumente, in a doua sansa, capata functii compensatorii. Ai visat sa fii balerina cand erai mica, dar parintii nu au dorit sa te duca la cursuri, considerand ca e o pierdere de timp? Sotul tau a dorit sa fie jucator de tenis, sa-i calce pe urme lui Tiriac si lui Nastase, dar in orasul lui de bastina nu exista niciun teren si, cu atat mai putin, un instructor? Nicio problema: fiica voastra va face si tenis, si balet. Ba chiar si pian, si cursuri de acuarela japoneza. Iar peste un an, se va apuca si de ski, si de ikebana. Ca “nu-i strica in viata”! Dar copilul ce isi doreste?
Societatea noastra este una care incearca sa inveleasca, cel putin la nivel declarativ, intr-o carapace protectoare membrii considerati defavorizati. E urat sa radem de religia oamenilor, de pielea si de orientarea lor sexuala. E urat sa fumam la locul de munca pentru ca ne imbolnavim colegii. E urat si ilegal sa concediem femeia insarcinata. Si asa mai departe. Emisiunile tv au jos o bulina care ne face atenti la tipul de continut difuzat, pentru a ne putea proteja copiii in consecinta. Langa scoli, este interzisa deschiderea de fast-food-uri si de sex-shop-uri. Si tot asa .Cu toate astea, oricine poate procrea. Absolut oricine, cu minima conditia sa aiba un aparat reproducator in stare functionala si sa poata sustine o sarcina. Uneori, desi stiu ca dreptul la reproducere, este inalienabil, mi se pare straniu.
Daca vreau sa am carnet de conducere, sunt invitata si obligata sa dau un test psihologic. Care sa-mi verifice reflexele si simturile. Daca vreau sa intru in fortele armate, la fel. Pentru a se vedea cum stau cu sanatatea mentala si ce risc exista ca intr-o buna zi sa ies cu bazooka pe strada si sa omor toti oamenii imbracati in rosu si cu o plasa de la Metro in mana dreapta.
Cu toate astea, daca azi mi se nazareste, sa apelez la un domn dragut si cu un iq macar in medie, care sa planteze in mine un spermatozoid performant, atunci nu ma intreaba nimeni nimic. Nu vine niciun medic la mine sa-mi arate un deget, sa imi bata cu un ciocanel in genunchi. Nu ma intreaba nimeni daca, atunci cand eram mica, nu-mi placea cumva sa vanez gugustuci si sa le scot ochii cu o iglita. Sau poate ca eram pasionata de a lasa cate un rahat de caine in banca fiecarui coleg de ziua lui de nastere. Pot sa fiu cat de tacanita se poate si ma pot reproduce, teoretic vorbind, la nesfarsit!!!
Sigur, cei mai optimisti dintre voi imi vor pomeni de asistenta sociala si de protectia copilului. Si imi vor spune ca “autoritatile statului”, daca vor vedea, de pilda, ca obisnuiesc sa ies goala pe strada de Craciun, cu doua globuri in urechi pe post de cercei si o betea in jurul capului, ca olimpicii din anii ’80, ca obisnuiesc sa arunc cu prune in pensionari, atunci da, statul va interveni si ma va decadea din drepturile mele parintesti. Sincera sa fiu, am rezervele mele. Statul roman mi se pare miop iar cand nu are probleme cu vederea, e ocupat cu altele, nu cu bunastarea copiilor nostri.
Asadar, teoretic vorbind, orice “sonat” poate face copii. Cat de multi vrea el. Cand vrei insa sa adopti, se schimba treaba. Atunci esti trecut prin furcile caudine. Esti testat. Fortat sa raspunzi la intrebari. Analizat psihologic, social, economic. Si chiar daca obtii “note” bunicele, chiar daca demonstrezi ca ai toate calitatile pentru a fi un parinte bun, tot te poti trezi refuzat din te miri ce motiv.
Carevasazica, un nou paradox: copiilor proprii le putem face orice. Putem tipa la ei, cu voci harsaite si ochii iesiti din orbite de nervi, ca nu tin ghidonul drept.
Pana la urma simplul fapt ca dai nastere unui copil nu te face parinte….e nevoie de ceva mai mult pentru a merita aceasta titulatura.
Like this:
Be the first to like this post.
)
